5.6 C
Londra
joi, martie 28, 2024

Vânt puternic şi vreme deosebit de rece în toată ţara, până marţi dimineaţă / Cod galben de vijelii, ploi şi descărcări electrice în Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Maramureş/ Cod galben de ninsori şi vânt, la munte

Vântul va avea intensificări, iar vremea va deveni deosebit de rece, în toată ţara, până marţi dimineaţă, anunţă meteorologii. În Banat, Crişana, local în Transilvania şi Maramureş va fi Cod galben de vânt puternic, vijelii, averse, descărcări electrice şi grindină, până sâmbătă seară, iar pentru zona montană a fost emis un Cod galben de ninsori şi vânt.

Reclama Google


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de sâmbătă, de la ora 13.00, până marţi, la ora 9.00.

„În intervalul menţionat, temporar vântul va avea intensificări în toată ţara, cu viteze în general de 45…55 km/h şi pe arii restrânse de peste 60 km/h. Sâmbătă (9 aprilie) în regiunile intracarpatice, iar duminică (10 aprilie) în cele sud-estice local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce pot avea caracter torenţial, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină”, a arătat ANM.

Începând de duminică, vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara. În noaptea de luni spre marţi, îndeosebi în jumătatea nordică a teritoriului, temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică, valabilă sâmbătă, între orele 13.00 şi 21.00, în Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Maramureş.     

„În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu rafale de 55…65 km/h şi pe arii restrânse de peste 70 km/h, vijelii, averse, descărcări electrice şi izolat grindină”, au transmis meteorologii.

O altă atenţionare Cod galben, vizând ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, va fi în vigoare de duminică, de la ora 3.00, până luni, la ora 9.00, în zona de munte.

„La munte va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 90 km/h, viscolind ninsoarea”, a mai arătat ANM.

În Transilvania, duminică dimineaţă vor fi precipitaţii mixte.

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare