6.4 C
Londra
vineri, decembrie 27, 2024

Viața bate filmul. Vasile Bolohan lucrează pe șantier în Anglia și îi ajută pe copiii defavorizați din România

Românul Vasile Bolohan a fost condamnat în trecut pentru că a spart casa unui jurnalist de la Pro TV. După ce și-a ispășit pedeapsa, și-a regândit întreaga viața și s-a schimbat complet. Acum lucrează pe șantierele din Marea Britanie și își împarte salariul cu copiii din centrele de plasament din România.

Reclama Google

Copilăria și adolescența lui Vasile Bolohan au fost marcate de traume multiple. Când era mic, și-a văzut mama înjunghiată de tatăl său. 

Agresorul, consumator de băuturi alcoolice, a ajuns la închisoare, iar femeia s-a recăsătorit. Din păcate, Vasile Bolohan a fost bătut și umilit, în repetate rânduri, de tatăl vitreg. Din acest motiv, a fugit de acasă și a ajuns să trăiască pe străzi și să facă fel de fel de lucruri ca să își câștige pâinea.

Într-o vară, a fost la mare, unde, printre altele, a spart casa unui reporter ProTv. Așa a ajuns după gratii, unde a decis să-și schimbe viața. După ce a fost eliberat, a început să muncească cinstit pe șantierele de construcții, a ajuns în Anglia și din leafa sa a început să trimită în vacanțe copiii din centrele de plasament.

Anglia. Vasile Bolohan își împarte leafa de pe șantier cu copii năpăstuiți din România

Recent, a organizat un concert caritabil la Suceava, iar cu banii obținuți i-a trimis într-o excursie la munte pe câțiva tineri aflați în grija statului.

Pentru că unii dintre cei mici au deja probleme penale, alții consumă alcool sau droguri, Vasile Bolohan le-a explicat că ar face bine să își schimbe viața pentru a nu ajunge după gratii.

Vasile Bolohan îi sfătuiește pe tineri să aleagă un drum bun în viață

„Primul lucru cu care încep să îi motivez e libertatea! Le povestesc lucruri urâte de tot, dar reale pe care le-am văzut la pușcărie! Devin atenți după prima poveste, iar apoi le-o spun pe a doua, a treia….Unul m-a întrebat de ce nu le povestesc și educatorii așa? I-am răspuns că este imposibil, ei nu au dormit pe străzi ani de zile și nu sunt foști pușcăriași care să știe adevărata realitate cum o știu eu. În plus, au și salarii mizere și trebuie sa suporte înjurăturile și degetele obscene arătate de ei! (aveam informația de la educatori). Le povestesc câte greutăți mi-a făcut mie băutura”, a spus Vasile, potrivit Adevărul.

Bărbatul le-a transmis tinerilor că mâncarea este oribilă la pușcărie, că păduchii îi vor mânca de vii și că alți „ciumegi” îi vor umili punându-i să le spele ciorapii și chiloții.

„Când reușesc câte o acțiune bună sunt sigur că Dumnezeu zâmbește și se bucură de încrederea pe care o are în mine. În excursii cu copii văd destine fără șansă, tineri agresivi, fără educație și care sunt foarte ușor influențați de videoclipuri cu manele unde toți au ”bani” și s-au ”ridicat” de jos și ei sunt “sus” acum. Copiii cred și îi consideră modele în viață. Mă doare sufletul când îi văd așa entuziasmați de mirajul acesta. Eu le povestesc cum m-am ridicat de jos prin muncă foarte grea. Acum am o familie și o casă”, a mai spus suceveanul.

Sursa – Ziarul Romanesc .NET

Stiri Recente UK
Stiri Similare