13.1 C
Londra
luni, mai 27, 2024

VIN TITANII la Comic Con București! Direct din Japonia, pe 1 septembrie se lansează cea mai cunoscută manga din lume

Cea mai cunoscută manga din lume, „Atacul titanilor”, este prezentată în premieră în România la Comic Con București, tradusă direct din japoneză, în colecția NEZUMI powered by Nemira

Reclama Google

NEZUMI powered by Nemira vine la cel mai mare Comic Con creat vreodată la noi în țară

Este
oficial: pe 1 septembrie seria manga Atacul titanilor se lansează la Comic Con
București! La aniversarea de 1 an, NEZUMI powered by Nemira vine la cel mai
mare Comic Con creat vreodată la noi în țară cu două titluri noi.

Este
vorba despre  cele care stau la baza
fenomenului cultural internațional de manga inițiat de japonezii de la Kodansha,
îndelung așteptate de comunitatea din România: Atacul titanilor și Minciuna ta
din aprilie.

Este
un moment de răscruce pentru toți iubitorii de manga, care va fi celebrat așa
cum se cuvine pe Arena Națională, în perioada 1-3 septembrie, la standul
Nemira, aflat în proximitatea zonei japoneze și nu numai!

 Toți otaku sunt invitați să se bucure de această
premieră cu un program special la stand: întâlniri cu editorii și traducătorii
NEZUMI, ateliere de kimono, face painting, origami, caligrafie japoneză sau
j-pop!

Spectacol de taiko și un workshop de manga
susținut de Noctis Art

Tot
la standul Nemira ne vom bucura împreună de această premieră cu un spectacol de
taiko și inserții de lectură manga, iar pe scena mare, toți câștigătorii
concursului de cosplay vor fi premiați cu un pachet de manga NEZUMI.

Nu în
ultimul rând, NEZUMI va fi prezent și în zona japoneză cu un duo interesant de ateliere
– un Q&A cu oamenii din spatele NEZUMI și un workshop de manga susținut de
Noctis Art, fiecare
moment dedicat culturii, autorilor, personajelor, poveștilor care au dat
naștere seriilor Atacul titanilor și Minciuna ta din aprilie.

Traduse din
japoneză de Antonia Ivanciu, Mălina Coşan, Cosmin Tița și Ilinca Licurici, nume
cunoscute și apreciate de iubitorii de cultură japoneză din România, aceste
două titluri sunt dovada vie a faptului că fenomenul manga este din ce în ce
mai puternic la noi în țară.

Atacul titanilor,  hit-ul manga, cu
vânzări de peste 110 milioane de exemplare la nivel mondial

Comunitatea
iubitorilor benzilor desenate japoneze crește văzând cu ochii, iar NEZUMI își
propune să o susțină cu toate mijloacele pe care le are la îndemână: titluri de
renume internațional în limba română, traduceri fidele direct din japoneză,
prețuri avantajoase, evenimente pentru otaku, intrigi puternice și eroi
memorabili – câte ceva pentru fiecare. Pentru că NEZUMI este oricine vrei să
fii azi! 

Atacul
titanilor este un adevărat hit manga – cu vânzări de peste 110 milioane de
exemplare la nivel mondial, ne va ține cu sufletul la gură într-o lume în care
binele și răul se împletesc până nu se mai disting. Deși initial lumea pare
clar divizată între oameni și titani, între ziduri și amenințarea din afara lor,
în 33 de volume publicate în format omnibus (2 volume într-unul), vom vedea că,
de fapt, nimic nu este ceea ce pare!

Seria
Minciuna ta din aprilie, premiată cu BEST SHōNEN MANGA, ne sugerează încă din
titlu tema principală: oricât ne vom minți pe noi înșine, la un moment dat, vom
fi nevoiți să ne confruntăm cu adevăratele noastre emoții. Răvășitoare până la
lacrimi, Minciuna ta în aprilie este o manga pentru cei mici și pentru cei mari
deopotrivă deoarece abordează subiecte precum pierderea celor dragi, regăsirea
de sine, bullying-ul și terapia prin artă.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare