Mai mulţi tineri au
fost arestaţi în Atena, după ce marşul de comemorare a 17 ani de la moartea lui
Alexandros Grigoropoulos, un adolescent de 15 ani ucis de un poliţist, s-a
transformat într-o confruntare extrem de violentă între participanţi şi forţele
de ordine.
Protestatar bătut de poliţie la Atena. FOTO: captură video X/vedatyeler
Sâmbătă, 6
decembrie, mii de persoane s-au adunat în centrul Atenei pentru a comemora 17
ani de la moartea lui Alexandros Grigoropoulos, adolescentul de 15 ani împușcat
mortal de polițistul Epaminondas Korkoneas în cartierul Exarchia, în 2008.
În acest context, autoritățile
au instituit măsuri stricte de securitate, închizând mai multe stații de metrou
și drumuri principale, iar forțele de ordine au fost amplasate strategic pentru
a preveni incidentele.
Programul
manifestărilor a inclus două marșuri principale: primul, al studenților, care s-au
adunat la Propylaea la prânz, iar al doilea a început la ora 18:00. De
asemenea, la ora 21:00, activiștii au organizat o veghe la memorialul de la
intersecția străzilor Mesolongiou și Tzavella, în Exarchia.
Evenimentele s-au
desfășurat în mare parte pașnic, însă, în jurul orei 20:00, aproximativ 400 de
persoane s-au desprins din coloana principală de circa 5.000 de participanți,
iar de aici încolo situaţia a degenerat şi s-a transformat într-o confruntare violentă
între protestatari şi forţele de ordine, care au folosit inclusiv gaze
lacrimogene, notează tovima.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene. FOTO: tovima
Potrivit poliției
elene, în timpul marșurilor au fost arestate 16 persoane, iar alte 54 au fost
oprite și reținute pentru verificări suplimentare, dintre care patru au fost
ulterior arestate.
Cum a fost ucis, în
2008, Alexandros Grigoropoulos,
Data de 6 decembrie
marchează în Grecia comemorarea uciderii lui Alexandros Grigoropoulos, un
adolescent de 15 ani, împușcat mortal în 2008 de polițistul Epaminondas
Korkoneas, un caz devenit simbol al brutalității polițienești în Grecia,
incidentul declanând atunci proteste și revolte care s-au extins rapid în
întreaga țară.
Alexandros Grigoropoulos
se afla împreună cu prietenii săi în cartierul Exarchia din Atena, când a
izbucnit o altercație verbală între grup și doi polițiști, Epaminondas
Korkoneas și Vasilis Saraliotis. Într-un moment tensionat, Korkoneas a scos
arma și a tras, împuşcându-l pe adolescent în piept.
Deși polițistul a
susținut că a tras doar pentru a avertiza și că nu avea intenția de a lovi pe
nimeni, martorii oculari și rapoartele medico-legale au contrazis această
versiune.
Epaminondas
Korkoneas a declarat că Alexandros Grigoropoulos ar fi aruncat o sticlă în
mașina sa de patrulă, iar ulterior, împreună cu partenerul său, s-a întors pe
jos în zonă și a tras în aer pentru a speria adolescentul și a-l „învăța o
lecție”.
Vestea tragediei a
declanșat furia publicului: protestatarii au luat cu asalt străzile din
Exarchia, incendiind şi distrugând vitrine, stații de autobuz și intrări în
clădiri, iar mai mulți polițiști au fost răniți în confruntări.
În urma procesului,
în 2010, Epaminondas Korkoneas a fost condamnat pentru omor intenționat și a
primit închisoare pe viață, în timp ce partenerul său, Vassilios Saraliotis, a
fost condamnat la 10 ani pentru complicitate, fiind eliberat ulterior.
În 2019, pedeapsa lui
poliţistului a fost redusă la 13 ani în urma apelului, iar el a fost eliberat,
fapt care a reaprins furia publicului și a generat proteste și controverse în
Grecia.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



