VIP-urile de etnie romă pot scoate comunitatea din ignoranță. Cum se câștigă lupta pentru educare și integrare

Schimbarea pe care o dorim în societate nu poate veni atâta vreme cât nu punem educația în fruntea priorităților, spune Mihai Neacșu, directorul Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher.

Să-i încurajăm pe cei din mediile defavorizate, romi și majoritari deopotrivă, să aibă visuri și să lupte să le împlinească, promovând, în paralel, toleranța, interculturalitatea, ar putea fi cheia.

„Cultura nu cred că rezolvă totul, dar poate fi una dintre cheile care deschid anumite uși, care dărâmă anumite bariere. Ca să putem învăța, munci, trăi împreună, avem nevoie să ne cunoaștem, să ne știm lucrurile bune, sensibilitățile, să ținem cont cu adevărat unul de celălalt“, spune pentru „Weekend Adevărul“ Mihai Neacșu, cel care conduce de ani buni Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher. Este instituția care promovează, prin acțiuni culturale, valorile și spiritul culturii rome și care încearcă să facă mult mai mult decât îi permite bugetul. O țintă aparte sunt tinerii, pentru că de la ei, în mod special, se poate produce schimbarea.

Mihai Neacșu vine din mediul ONG și spune că aici a învățat că, de fapt, cele mai durabile sunt lucrurile pornite nu de pe scene mari, cu decoruri poleite, ci din locurile în care e cea mai mare nevoie, în mijlocul comunităților defavorizate.

Discuția este purtată după un eveniment organizat la Slatina, în care cei mai buni elevi de etnie romă din județul Olt au fost premiați pentru performanțele lor. Este tipul de interacțiune cu care Romano Kher nu a dat niciodată greș, iar Ștefan Mihalache, cunoscut de noi toți drept Connect-R, este artistul care îi face și pe români, și pe romi să se simtă la fel de bine la spectacolele lui. Își recunoaște originile și le dă și altora, prin ceea ce promovează pe scenă, curaj să o facă.

Este și motivul pentru care, a dezvăluit Mihai Neacșu, colaborările cu artistul vor continua la alt nivel, fiind în plan organizarea de spectacole cu vânzare de bilete, în care romii și românii să se bucure împreună de muzică, iar banii de pe bilete și fondurile adunate de la sponsori să meargă în cele mai sărace comunități de romi și cu ei să se realizeze acolo lucruri.

„Weekend Adevărul“ a vorbit cu Mihai Neacșu despre barierele pe care romii și, în general, oamenii din medii devaforizate uneori și le ridică singuri în cale, despre toleranță, despre viitorul meșteșugurilor tradiționale, despre necesitatea de a-i susține pe cei mai slabi să se ridice, dar și despre schimbările pe care anumite acțiuni și proiecte le pot aduce în mod concret în comunitate. 

Ținut la ușa unui parc acvatic pentru că este brunet

„Weekend Adevărul“: De foarte multă vreme desfășurați acțiuni în comunitățile de romi. V-ați întors, peste ani, să vedeți efectele?

Mihai Neacșu: În unele comunități s-a schimbat ceva, cu unele grupuri-țintă am avut mult mai mult succes. E important când mă întâlnesc în anumite medii cu foști elevi pe care i-am dus în tabere de formare, i-am ajutat dându-le recomandare să intre la liceu sau la facultate. Au în jur de 30 de ani, sunt părinți, și-au terminat școlile, au un viitor frumos în față. Sunt rezultate notabile în ceea ce privește minoritatea romă. Dacă ne întoarcem puțin în timp, sunt mii de absolvenți de studii superioare, datorită măsurilor afirmative. Asta este jumătatea plină, să zicem, a paharului. După aceea, încep nuanțele.

Centrul Național de Cultură a Romilor și Agenția Națională pentru Romi sunt foarte slab finanțate. Uneori avem bani, dar suntem obligați să facem doar un anumit set de activități, cele care sunt cuprinse în HG. Dacă mâine ne dă Guvernul un buget de câteva milioane, nu putem să investim în școli așa cum ar trebui s-o facem. Pentru că nu permite HG-ul să facem diverse tipuri de cheltuieli foarte utile.

Imaginați-vă câte lucruri bune am putea face, pe partea de interculturalitate, într-o școală sau într-o grădiniță din mediul rural: să dotăm cu materiale educaționale, cu mobilier, să pregătim profesorii, să le oferim oportunitatea unor cursuri de formare.

De aici încep nuanțele. De la mediatorul școlar sau sanitar care, de multe ori, este „prizonierul“ primarului din comună – nu se comportă conform fișei postului pentru că uneori primarii din mediul rural barează drumul.

– Nu poate interveni în astfel de probleme Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării?

Nu, CNCD nu este o instituție cu puteri sporite pentru a combate discriminarea. Mi-aduc aminte că acum șase ani am mers la Therme, în București, și nu am fost lăsat să intru. Am dat în judecată firma de pază, am câștigat, au fost amendați. Ce făcea însă un om simplu, un muncitor român sau rom care venea cu copilul lui și era dat afară că așa voia un bodyguard? În momentul acela se dădeau ordine prin cască să nu intre romii sau, în general, persoanele mai brunete, ca să nu fie confundați cu romii.

– Cât de des li se mai întâmplă asta membrilor comunității? Se vede vreo diferență față de acum 10, 20 de ani?

Am senzația că în vremurile cu greutăți crește rasismul, se caută țapul ispășitor. Înainte de pandemie credeam că e un pic mai bine, timid, dar era un pic mai bine. După aceea a venit pandemia, iar statisticile au spus că a crescut ura față de romi, că ceilalți se comportau ca și cum romii ar fi purtătorii virusului, doar ei nu respectă regulile și tot așa. Așadar, trebuie avută foarte mare grijă, în sensul de legislație, de educație, de conținut. Însă educația, a învăța cum să ne comportăm cu cei din jur este o chestie pe care trebuie să o practici toată viața.

Programa școlară învechită, cea mai mare problemă

– Cu cine e mai grea lupta când vine vorba de educație: cu membrii etniei sau cu majoritarii?

Ambele grupuri-țintă trebuie să facă eforturi, mari eforturi. Nu știu cu cine e mai greu, dar pot să spun cu mâna pe inimă că e greu cu ambele grupuri-țintă – și cu profesorii, și cu romii, însă cel mai greu este cu autoritățile de la minister în jos, pe partea educațională.

Încă nu s-a înțeles în România că educația este fundamentală. Autoritățile sunt primele responsabile – şi nu doar față de romi, ci față de toată lumea. Din punctul meu de vedere, nu-și fac treaba pe partea educațională de 30 de ani.

Să întrebăm un responsabil de la Ministerul Educației, cu putere de decizie, dacă s-ar urca într-un avion care ar fi pilotat de un necalificat. Așa trebuie pusă problema. Sistemul are foarte multă nevoie de calitate în educație, de profesori bine instruiți, care să nu aibă dreptul la infinit să-și aleagă școala.

Ați văzut cum fac cei din Finlanda? Indiferent de unde este poziționată școala, în centru sau la periferie, sunt aceleași dotări, au același tip de profesori bine instruiți, calificați, în așa fel încât părinții nu-și pun problema de a-și da copilul la o școală mai bună.

Este greu cu romii tradiționali, greu și cu unii profesori care nu au avut în formarea lor inițială acces la informații și nici nu-și dau seama când discriminează – vorbesc de cazurile soft, alteori discriminează în mod voit și conștient – și cel mai greu cu autoritățile care încarcă curricula, care păstrează de 30 de ani niște ore fără utilitate. Se schimbă vremurile, și noi trebuie să ne schimbăm. Nu mai pot fi aceleași materii ca acum 20 sau 30 de ani.

Connect-R a electrizat publicul, format majoritar din copii romi, la Slatina FOTO: A.M.

– Ce credeți că ar trebui schimbat la curriculă (programa școlară – n.r.)?

Dacă trecem prin parcursul educațional, 13 clase, și copiii nu învață să-și facă un CV, să-și aleagă o profesie sau o meserie în viață, să învețe să relaționeze cu diferența de orice gen, înseamnă că sistemul nu-și face datoria față de elev sau faţă de copil. Trebuie să învățăm lucrurile practice. A învăța cum să ne purtăm unul cu celălalt e foarte util și foarte practic. Trebuie să învățăm în școală și lucruri practice, concret, utile, în acord cu vremurile. OK, învățăm matematică, limba română, geografie, biologie, dar trebuie să deprindem abilitățile de care avem nevoie pe tot parcursul vieții. Și nu mă refer acum doar la romi.

„În mediul rural este nevoie ca oamenii să creadă că se poate, să aibă visuri, modele“

– Când ajungeți într-un sat uitat de lume, în care și romii și românii trăiesc de azi pe mâine, școala n-are de niciunele, de unde începeți?

Cred că mă ajută destul de mult faptul că am crescut la țară și știu cum să abordez, cum să vorbesc cu oamenii amărâți. Fac evenimente și în București, mai răruț, dar cele mai multe activități le derulăm în afara Bucureștiului, o parte importantă în mediul rural. Facem lansări de cărți pentru copii, ducem piese de teatru. Unii spun: «Domnule, la ce le folosește teatrul?». Teatrul deschide foarte mult orizonturile copiilor.

Am un exemplu pe care îl dau mereu. În urmă cu 15 ani, făceam cu colegul meu de la instituție, Nicu Furtună, niște tabere pentru copii. Am făcut niște interviuri și unul dintre copii a fost întrebat: „Ia spune-ne, copiii romi au visuri?“. El a stat cred că vreo 30-40 de secunde, s-a uitat la noi, am avut senzația că are emoții și nu va putea să răspundă, sau nu știe să răspundă, însă apoi a spus: „Au, dar nu așa mărețe!“. De aici încep problemele: de la mentalități, de la lipsa de modele.

Un film făcut de noi despre Connect-R și Bănel Nicoliță poate genera niște obiective în mintea unor copii, și când mergem în școlile sau în satele cu oameni amărâți, romi și români, și fără mari posibilități, încercăm să avem întâlniri cu ei și să concepem un program – îl denumim curriculum la decizia școlii –, încercăm să convingem primarul și directorul școlii să accepte, avem nevoie de mediatorul școlar și de mediatorul sanitar să-i strângă pe părinți, începem să lucrăm pe partea de mentalități.

Cred că e o mare problemă a românilor, în general. În aceste comunități, oamenii au nevoie să li se spună că se poate. După cum vă spuneam, am crescut în satul Găgești din Vrancea. Acolo, romi și români se înțelegeau bine, nu prea erau probleme de discriminare, dar ce-i unea era că aveau de muncă, eram amărâți cu toții, nu simțeam vreo discriminare la școala din sat. Dar, uitându-mă în urmă, realizez și că mentalitățile de oameni săraci, care nu aveau planuri, ne dădeau înapoi.

Mihai Neacșu alături de unul dintre meșteri la un târg al meseriilor populare FOTO: FB/Mihai Neacșu

– Ce mai cred tinerii despre meseriile tradiționale, cum le mai vorbiți despre ele?

Am mers cu meșteșugari în școli, să facem demonstrații. Povestim noi, putem să povestim frumos, dar cel mai frumos e să povestească ei înșiși, meșteșugarii. Sunt puțini copii ai romilor care practică meșteșuguri tradiționale, care se apucă la rândul lor de meserie. Învață pe la 13-15 ani, o practică câțiva ani, dar foarte puțini se bazează pe ea. După părerea mea, nu se pot dezvolta foarte tare, dar trebuie să rămână o nișă pentru România. Meseriile tradiționale din România trebuie promovate și susținute. Spuneam la Ministerul Culturii că noi, autoritățile culturale, trebuie să plătim meșteșugarii să meargă la târguri să-și expună marfa și să câștige un ban din a practica meseria tradițională.

Ei asigură o parte importantă din identitatea României. Or, noi încă suntem departe de a-i susține. Săracii, merg la târguri, am învățat de la ei să facem târguri mixte, pentru că mi-au spus: „Dacă tu faci târguri de meserii rome și primești doar romi, tu faci patru-cinci târguri pe an și noi ne ducem la alte 40 unde suntem invitați și bine primiți de meșteșugarii maghiari, de meșteșugarii ardeleni, de moldoveni. Și atunci noi am dezvoltat prietenii cu ei. Te rugăm să faci târguri mixte“. Și cel puțin 30% sunt meșteșugari din secuime, moldoveni etc. Și acolo oamenii ne învață lucruri extrem de importante.

Este o nișă care trebuie păstrată și trebuie motivați măcar o parte dintre tineri să le continue, în așa fel încât să putem vorbi despre ele și peste 50 de ani. Ele trebuie susținute cu un plan. Dacă acum sunt aproape 500 de oameni care mai practică – baza noastră de date atât cuprinde, poate 1.000-2.000 să mai fie, dar înseamnă puțin în raport cu numărul total de populație –, aceștia trebuie să contribuie, ca să putem vorbi în România de meșteșuguri și peste ani. Meșteșugurile tradiționale sunt foarte, foarte importante în lumea aceasta a globalismului.

Mihai Neacșu spune că educația ar trebui să fie cu adevărat prioritate în România FOTO: Fb/M. Neacșu

– De ce este important ca romii să învețe în școli mixte?

După părerea mea, nu există decât o singură soluție, și aceasta este învățământul mixt, comunități mixte, chiar dacă din punct de vedere rezidențial au fost separați acum 50-60 de ani. Măcar școala să salveze lucrul acesta. Evident că unde comunitatea este formată 100% din romi, n-ai ce să faci. E adevărat că atunci când sunt comunități compacte, sentimentul e un pic mai relaxat al celor care participă.

De asta e nevoie de mediator, de un curs de istorie a romilor, pentru că același copil exuberant și relaxat și plin de energie, care se manifestă într-un mod foarte frumos, poate să fie tăcut, stingher, introvertit într-un mediu în care nu sunt și alți romi. E un sentiment uman de a fi relaxat când e cineva de-al tău.

Acum e la ordinea zilei, auzi românește peste tot, dar în anii 2000, dacă auzeai vorbind românește în străinătate, te simțeai mai bine cu ai tăi, să auzi limba în care te-ai născut și cu care ai crescut, e uman să ai sentimentul de apartenență și să te simți mai bine.

Dar pentru integrare este necesar acest exercițiu de adaptare. E obligatoriu, e mai mult decât necesar să-i punem pe copii în școală împreună, să creștem calitatea educației în mediul rural.

Trebuie făcut ceva ieri pentru creșterea calității educației. Profesori bine pregătiți, infrastructură, pentru că în mediul rural e cea mai mare problemă. Îmi aduc aminte, în anii ’90, începuseră unii oameni deștepți și foarte informați să vorbească despre încălzirea globală. Parcă nu era problema noastră. Acum e problema noastră, efectele le simțim.

Pare că nu e o problemă a noastră, a orășenilor, calitatea slabă a educației în mediul rural, dar ne va afecta, pentru că acei copii vor veni la liceu, apoi vor veni la facultate, va scădea nivelul, și ne vom trezi cu doctori care nu-și fac treaba bine.