Vor interveni Statele Unite în Iran? Miza reală a Washingtonului, între presiune, risc și calcul rece

Protestele masive izbucnite în Iran au redeschis una dintre cele mai sensibile întrebări ale politicii internaționale: până unde este dispusă să meargă SUA pentru a influența soarta republicii islamice? Centrul pentru Studii Strategice Internaționale are un răspuns nuanțat.

Potrivit lui Vali Nasr, senior adviser la Center for Strategic and International Studies (CSIS- Centrul pentru Studii Strategice Internaționale) unul dintre cele mai influente think tankuri de politică internațională, răspunsul scurt este că o intervenție directă a SUA rămâne improbabilă, chiar dacă presiunea asupra Teheranului atinge un nivel fără precedent.

Pe 8 ianuarie 2026, „zeci de mii de iranieni, din toate mediile sociale și economice, au ieșit în stradă într-o demonstrație unică de forță pentru a cere sfârșitul Republicii Islamice”. Mulți dintre protestatari au cerut explicit revenirea la monarhie, iar amploarea și intensitatea manifestațiilor au depășit protestele din 2022, declanșate de moartea Mahsei Amini. Reacția regimului a fost violentă: forțele de securitate au deschis focul, provocând numeroase victime. „Există un sentiment palpabil că Republica Islamică se clatină pe marginea prăpastiei”, notează Nasr.

În acest context exploziv, administrația Trump analizează opțiuni militare, însă riscurile sunt uriașe. „Lovirea unor obiective militare ar putea avea un impact redus asupra represiunii din stradă și ar putea chiar să disipeze protestele”, avertizează expertul. O intervenție mai amplă, care să vizeze direct forțele de securitate implicate în reprimare, ar presupune atacuri în centre urbane și „ar risca victime civile”, un scenariu care ar putea întoarce populația împotriva protestelor.

Nici eliminarea liderilor iranieni nu oferă garanții. Nasr subliniază că un astfel de demers „ar putea anula ierarhia decizională, similar cu ce a încercat SUA în Venezuela”, dar fără a fi sigur că rezultatul ar avantaja protestatarii. De fapt, Ayatollahul Ali Khamenei continuă să controleze ferm instituțiile statului și aparatul de securitate, dovedind „voința de a folosi forța letală” pentru a rămâne la putere. În discursuri publice, liderul suprem a pus revolta pe seama „agitatorilor străini” și a promis că regimul nu va face niciun pas înapoi.

„O luptă pentru un viitor în care Iranul să fie un membru prosper al comunității internaționale”   

Furia populară are însă rădăcini adânci. Majoritatea iranienilor nu mai aderă la valorile revoluționare pe care le consideră responsabile pentru izolarea internațională și colapsul economic. Protestele sunt, în esență, „o luptă pentru un viitor în care Iranul să fie un membru prosper al comunității internaționale”. Sancțiunile impuse de SUA în 2018 au accelerat declinul: veniturile statului au scăzut, inflația și șomajul au explodat, iar economia s-a mutat tot mai mult în zona pieței negre, alimentând corupția și inegalitățile.

Punctul de cotitură a venit între 2024 și 2025, când Iranul a suferit înfrângeri strategice majore. Hezbollah a fost slăbit sever de Israel, regimul Assad a căzut în Siria, iar în iunie 2025 Iranul a fost atacat direct. „În războiul de 12 zile, zeci de comandanți militari și oameni de știință din programul nuclear au fost uciși, iar instalațiile nucleare principale au fost grav avariate”, scrie Nasr. Deși regimul a supraviețuit, aura sa de putere a fost serios fisurată.

Monenda națională și-a pierdut 84% din valoare

Criza economică a reaprins rapid nemulțumirea. Între decembrie 2024 și decembrie 2025, rialul iranian „și-a pierdut 84% din valoare”, iar prețurile alimentelor au crescut cu 72%. Închiderea magazinelor de către comercianți, urmată de proteste de stradă, a transformat nemulțumirea economică într-o revoltă cu potențial existențial pentru regim.

Aici intră în joc SUA. Declarația lui Trump că Washingtonul este „locked and loaded” pentru a interveni în sprijinul protestatarilor a pus Teheranul într-o dilemă periculoasă. Totuși, Nasr subliniază că precedentul Venezuelei este relevant: deși forțele speciale americane l-au capturat pe președintele venezuelean la începutul lui ianuarie 2026, „a devenit clar că Trump nu urmărește schimbarea de regim”. Mesajul este că protestatarii sunt mai degrabă „pioni într-o strategie de escaladare a presiunii”, nu beneficiarii unei intervenții decisive.

Prin urmare, implicarea SUA vor rămâne probabil limitată: sancțiuni suplimentare, amenințări militare credibile și eventual lovituri punctuale, dar nu un război pentru schimbarea regimului. Chiar dacă Republica Islamică va supraviețui acestei revolte, avertizează Nasr, „victoria ar putea fi una pirică”. Represiunea adâncește ruptura dintre stat și societate și nu rezolvă nici criza economică, nici pierderea statutului regional.

Răspunsul la întrebarea dacă SUA vor interveni este, așadar, nuanțat: America va continua să pună presiune, să amenințe și să exploateze vulnerabilitățile regimului iranian, dar va evita, cel mai probabil, pasul riscant al unei intervenții directe care ar putea schimba radical dinamica din stradă – și nu neapărat în favoarea protestatarilor.