7.8 C
Londra
sâmbătă, aprilie 27, 2024

„Acceptă. Pentru 30.000 de euro”

Răzvan Burleanu poate da lovitura în acest an: președintele FRF își dorește să îl aducă în cadrul federației pe Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu a fost vânat de mai multe echipe după despărțirea de Dinamo Kiev, însă nimeni nu a reușit să-l convingă pe antrenor să semneze. De curând, se pare că în această cursă va intra și Federația Română de Fotbal, iar, din spusele unui nume mare din fotbalul românesc, Răzvan Burleanu l-ar putea atrage pe „Il Luce” cu o sumă mare de bani.

Mircea Lucescu, lovitura de maestru a lui Răzvan Burleanu pentru FRF

Mitică Dragomir este de părere că Mircea Lucescu ar accepta un salariu de 30.000 de euro din parte federației, dar fostul președinte al LPF a tras si un semnal de alarmă în ceea ce îl privește pe Edi Iordănescu. Din spusele sale, se pare că actualul selecționer va părăsi naționala în vară dacă Mircea Lucescu va bate palma cu Răzvan Burleanu.

„Este normal să accepte. Pentru 10, 20, 30.000 pe lună sunt de părere că Lucescu ar veni. Edi ar avea doi mentori: taică-su și Mircea Lucescu. (n.r. va simți că îi va lua din valoare lui Edi Iordănescu) Categoric că simte asta, dacă îl pui pe Lucescu din vară, pleacă Edi.

Este mai orgolios decât taică-su. Este un tip studios, inteligent. Îl are pe taică-su care a calificat echipa, să îl ia și pe Pițurcă, care a calificat echipa de trei ori. Ai pe cine să arunci insuccesele. Dacă se duce și nu câștigă nu mai este Edi vinovat, ci Lucescu. Dacă aș fi la FRF l-aș lua pe el și pe Anghel Iordănescu să știu pe cine arunc vina. Ăștia sunt vinovați, le-am dat o grămadă de bani și nu au făcut nimic. Crezi că Burleanu nu gândește strategic, are nevoie de scandal”, a declarat Mitică Dragomir, pentru Fanatik.

Mihai Stoichiță: „Mi se pare omul care a găsit cheia succesului cu acești băieți”

Mihai Stoichiță a vorbit despre reînnoirea contractului cu Edi Iordănescu, iar din spusele oficialului FRF vor urma negocieri pentru noul contract al selecționerului. După părerea fostului antrenor, actualul selecționer este omul care a găsit cheia succesului pentru naționala României.

„Ce să vorbim aseară? Nu, nu. Au spus-o și ei, o spun și eu, urmează să se așeze la masă pentru detaliile noului contract. Susțin continuitatea la o echipă care abia s-a format după o lungă perioadă de suferință. Mi se pare omul care a găsit cheia succesului cu acești băieți. Ar trebui să își dezvolte ideile în continuare.

Măcar încă un eveniment major să îl acoperim dacă putem. Deci Campionatul Mondial. Măcar atât, dacă nu se poate mai mult. Bine, fotbalul poate să îți ofere multe surprize din punct de vedere al rezultatelor.

Dacă ai avut atâtea nereușite, măcar acum când avem reușita acestei calificări să încercăm să ne menținem parcursul. Cota pe care și-a făcut-o acum la echipa națională poate fi mărită în următoarele mandate”, a declarat Mihai Stoichiță, conform sursei anterior citate.

Reclama Google



Sursa – ProSport

Alătură-te lumii incitante a tranzacționării criptomonedelor cu ByBit! Ca trader nou, poți beneficia de un bonus de 10 $ și de până la 1.000 $ în recompense când te înregistrezi folosind link-ul nostru de referință. Cu platforma ușor de utilizat și instrumentele avansate de tranzacționare ale ByBit, poți profita de volatilitatea criptomonedelor și să obții potențiale profituri mari. Nu rata această oportunitate – înregistrează-te acum și începe să tranzacționezi!



Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare