11.1 C
Londra
duminică, mai 19, 2024

Cei patru astronauţi care au petrecut trei zile pe orbită în cadrul misiunii SpaceX s-au întors pe Pământ

Capsula Dragon a rezistat coborârii vertiginoase datorită scutului său termic, apoi a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Amerizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală), scrie Agerpres.

Reclama Google
„A fost o călătorie deosebită pentru noi şi asta abia începe”, a spus căpitanul, miliardarul Jared Isaacman
 
Succesul misiunii reprezintă un moment important pentru turismul spaţial, după călătoriile lui Richard Branson şi Jeff Bezos, având în vedere că la bord nu s-a aflat niciun astronaut profesionist.
 
Echipajul Inspiration4 format din Jared Issacman, miliardarul în vârstă de 38 de ani care a iniţiat misiunea, Hayley Arceneaux, Sian Proctor şi Chris Sembroski s-a pregătit cinci luni cu SpaceX pentru această incursiune.
 
Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat. El a plătit SpaceX zeci de milioane de dolari pentru această călătorie, preţul exact nefiind dezvăluit.
 
Cei patru au petrecut trei zile pe orbita spaţială.
 



Sursa – Adevarul

Stiri Recente UK
Stiri Similare