9.9 C
Londra
vineri, aprilie 26, 2024

Criză politică în Pakistan. Premierul Imran Khan, demis prin moţiune de cenzură

Moţiunea a fost aprobată cu 174 de voturi din cele 342 ale Adunării Naţionale a Pakistanului.
 
Niciun premier nu şi-a încheiat mandatul în Pakistan de la obţinerea independenţei ţării, în 1947, dar Imran Khan este primul demis în urma unui vot de neîncredere.
 
Devenit premier în 2018, Imran Khan, 69 de ani, renumit pentru că a condus echipa naţională la singurul său titlu mondial la crichet, sportul rege al Pakistanului, a încercat să facă totul pentru a rămâne la putere.
 
Susţinătorii săi au refuzat iniţial, duminica trecută, să supună la vot moţiunea de cenzură şi au ales să dizolve Adunarea Naţională pentru a convoca alegeri legislative anticipate. Dar Curtea Supremă a decis că acea decizie era neconstituţională şi a restabilit Adunarea Naţională, permiţând astfel organizarea votului care a dus la căderea premierului.
 
Succesorul lui Imran Khan în fruntea acestei republici islamice de 220 de milioane de locuitori şi care deţine arme nucleare ar urma să fie Shehbaz Sharif, liderul Ligii Musulmane din Pakistan (PML-N).
 
Oricare ar fi însă numele noului prim-ministru, următorul guvern se va confrunta cu provocări importante: dificultăţi economice, reapariţia atentatelor şi o relaţie furtunoasă cu Statele Unite, transmite AFP.

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare