„Situaţia este foarte interesantă. Ne uităm la imaginile de la summitul NATO şi ne uităm apoi la imaginile de la summitul Caspic. Aceste imagini sunt drastic diferite. Summitul Caspic este în Aşgabat, oraşul iubirii. Totul este despre cooperare”, declară Vladimir Avatkov, profesor la Academia de Diplomaţie din cadrul ministerului rus de Externe şi directorul Centrului pentru Studii Orientale, Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie Publică de la Moscova.
Avatkov a mai adăugat: „Iar aceşti camarazi de acolo din Occident, în acea parte mică din lume, ei sunt cu totul pentru război, ei mereu sunt cu totul pentru război iar noi suntem mereu pentru cooperare. Aici este poziţia Rusiei atât de vast diferită: poziţia rusească este cu totul despre pace şi securitate, în contrast cu Occidentul care subminează securitatea şi face tot posibilul pentru a perturba conexiunile globale”, făcând referire la summitul NATO desfăşurat la Madrid.
„Iar acum despre iubire. Nu există iubire în relaţiile internaţionale. Există interese naţionale şi valori naţionale aşa că atunci când cineva jură iubire eternă, mai ales dacă este Erdogan sau colegii săi din Occident, ar trebui să ne îndoim imediat de asta”, a mai comunicat profesorul rus.
Comentariile profesorului rus au fost realizate în contextul în care Turcia a comunicat, marţi, că susţine aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO, după ce săptămânile trecute preşedintele turc Recep Erdogan a împiedicat demararea procesului de aderare a celor două state la Alianţă.
Jurnalista americană Julia Davis a publicat, pe Twitter, o înregistrare video în care profesorul Avatkov vorbeşte. De asemenea, Davis a scris că Avatkov este unul dintre cei mai amatori „analişti” invitaţi la televiziunile din Rusia.
Meanwhile on Russian state TV: bringing you another report from behind the looking glass. The most deluded pundit, Professor Avatkov explained key differences between Russia & the West: Russia is all about peace and cooperation, while the West is all about war. Watch it and weep: pic.twitter.com/lbyuLJ8jZh
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) June 30, 2022
Pe lângă afirmaţiile lui Vladimir Avatkov, experţii din Vest au observat diferenţa dintre summitul NATO de la Madrid şi summitul ţărilor de la Marea Caspică. În vreme ce liderii ţărilor NATO au purtat discuţii prietenoase înaintea unui dineu la Muzeul Prado, preşedintele Putin şi omologii săi au stat distanţaţi la o masă uriaşă.
Reclama Google
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂