Cum putem rezolva problema violenței din școli: „Discuția nu e despre sancțiuni. Ele nu vor preveni astfel de episoade”

Școala românească nu va fi „reparată” cu exmatriculări și sancțiuni, ci e nevoie să „ieșim” din paradigma potrivit căreia comportamentul poate fi modelat doar prin pedepse, susține psihoterapeuta Domnica Petrovai. Învățarea presupune o relație de încredere între profesor și elev, rolul părintelui în această ecuație fiind esențial.

Incidentele cu o profesoară înjunghiată la oră de către un elev și
alta abuzată sexual, în timp ce scria la tablă, a stârnit o aprinsă dezbatere
publică: s-a vorbit de exmatriculare, sancțiuni, soluții locale la simptomele
unei boli cronice a educației din România. „Vinovații” au fost pedepsiți, dar
sistemul a rămas neschimbat.

Domnica Petrovai, psiholog clinician şi psihoterapeut cu o
experienţă de peste 20 de ani, susține că discuția nu este despre sancțiuni și
vinovați, ci despre o transformare emoțională, în primul rând, a adulților,
părinți și profesori, care trebuie să iasă din paradigma în care au fost
crescuți, în care comportamentul poate fi modelat doar prin pedepse. Învățarea
presupune nu doar transmiterea de informații, ci și o relație de încredere între
profesor și elev, iar relație dintre părinte și copil se va repercuta  asupra relației acestuia cu profesorul. În
loc de sancțiuni, elevii trebuie sprijiniți, ceea ce poate însemna și
consiliere psihologică.

Adevărul: Se vorbește despre exmatriculare, ca rezolvare supremă a
problemelor cu elevii indisciplinați…

Domnica Petrovai: Există frica asta în cultura noastră că noi nu putem opri un
comportament și nu putem rezolva o problemă altfel decât prin pedeapsă.
Discutăm despre exmatriculare doar la nivel de sancțiuni și nu se discută
adevărata problemă pe care o avem fiecare dintre noi. Fie că suntem părinți sau
profesori, trebuie să ne asumăm un proces de transformare emoțională care
înseamnă efortul acela de a deveni adulți mai asumați, mai conștienți,
capabili, de exemplu, de a primi un feedback negativ fără să-l iei personal,
capabili de conversații dificile profesor – părinte, care să ducă la
colaborare. Profesorii, de asemenea, trebuie să aibă o deschidere în a colabora
mai aproape cu părinții.

Soluția nu e izolarea și respingerea. Cumva mergem la soluțiile
extreme și în loc să ne uităm în comunitatea noastră, să vedem ce am putea noi
îmbunătăți, fie că vorbim despre o clasă sau despre o școală sau familie.

„Echilibrul emoțional al copilului depinde de deschiderea
părintelui”

Adevărul: Ce pot face, concret, părinții?

Domnica Petrovai: Știrile din presă unde doar arătăm un vinovat nu cresc
responsabilitatea personală. Noi ne dorim mai multă responsabilitate personală.
Ce știm este că efortul fiecăruia va conta. Un părinte poate vorbi cu copilul
despre agresivitate, despre cum rezolvă o frustrare sau o ceartă cu un coleg
sau dacă are nemulțumiri legate de un profesor, ce poate face.

Studiile spun că echilibrul emoțional al unui copil depinde de deschiderea
părintelui de a-l asculta în  momente
dificile, inconfortabile. Copilul are nevoie să poată exprima acasă stresul
legat de un examen, sentimentul de rușine pe care poate l-a avut când un
prieten nu i-a acordat atenție sau sentimentul de respingere. Copilul are
nevoie să poată împărtăși cu părintele problemele pe care le are și părintele
să îl asculte, dar fără să-l critice, fără să-i critice nici pe ceilalți, fără
să pună etichete, să judece sau să blameze. Trebuie să-l ajute pe copil să se
înțeleagă el pe el și să-i înțeleagă pe ceilalți într-un mod mai flexibil și
cum mult mai multă compasiune. La fel poate să facă asta și un profesor la
clasă.

Adevărul: Ce pot face profesorii pentru a fi respectați?

Domnica Petrovai: Dificultatea copiilor de a respecta, de a avea încredere în
autoritate are legătură și cu relația copil-părinte. Părintele e prima
autoritate pentru copil și dacă se poate baza pe părinte, dacă acesta îi pune
granițe, îi dă responsabilitate, îl pune să facă și lucruri dificile, dar îi
câștigă încrederea, asta duce și la respect. Acest respect este transferat la
relația copilului și cu alți adulți, cum ar fi profesorii. Dacă părintele
critică profesorii, îi bârfește de față cu copilul, acesta își va pierde
încrederea în aceștia.

Punctual, profesorii care au probleme trebuie să ceară sprijin din
partea comunității de profesori, a conducerii școlii. Dacă apar astfel de
probleme, nu înseamnă că este vina profesorului și el trebuie să se descurce
singur. Este o problemă a comunității, clasă, școală, familie.

Adevărul: Ce facem cu elevii cu probleme de comportament?

Domnica Petrovai: Comportamentul lor este un semnal de alarmă pentru noi, adulții.
Să-i sancționăm înseamnă să-i retraumatizăm și arată cât de deconectați suntem
noi de ei, noi, adulții pe care ei contează. Atunci ei vor învăța că
autoritatea este punitivă, că nimeni nu-i înțelege și interiorizează mesajele
pe care le primesc din exterior despre ei, cum ar fi, „dacă gesturile lor au
rănit, înseamnă că sunt copii răi”. Gândiți-vă ce consecințe are această
convingere, începi să te răzbuni, să respingi.

Copiii nu trebuie sancționați, ci sprijiniți

Adevărul: Pe de altă parte, dacă nu-i sancționăm poate vor crede că
nu au făcut nimic rău sau că dacă fac ceva rău nu sunt consecințe?

Domnica Petrovai: Soluția nu este ignorarea și minimalizarea faptelor, ci mai degrabă
asumarea faptelor. Copiii pot să-și asume real că ceea ce au făcut a avut un
impact, doar dacă se simt ascultați și înțeleși, nu pedepsiți. Faptul că-i
sancționăm nu va fi în contact real cu ceea ce au făcut. Faptul că se simt
ascultați, înțeleși, învățați să-și regleze altfel emoțiile, stresul,
conflictele, asta va preveni viitoarele agresiuni.

Adevărul: Și atunci care ar trebui să fie consecințele faptelor
lor?

Domnica Petrovai: Faptul că ei intră într-un proces de sprijin, poate acest sprijin
ar însemna și consilierea psihologică, ce presupune un efort din partea lor. O
astfel de consecință poate rezolva, nu amplifica problema. O consecință poate
fi consilierea psihologică a lor și a familiilor lor. Când nu te simți în
siguranță și nu ai încredere în părinții tăi, oamenii care au grijă de tine,
atunci te vei purta cu celelalte figuri de autoritate într-un mod nepotrivit.

Adevărul: Cine sunt vinovații pentru aceste incidente? Cine și ce a
greșit ?

Domnica Petrovai: Și felul în care este pusă problema: mai degrabă
în termeni de ce au greșit profesoarele, dacă merită sau ce li s-a întâmplat,
ne îndepărtează de adevărata problemă. Au fost mai multe cazuri de agresiune în
școală fie comise de profesori, fie de elevi, care din punctul meu de vedere
reprezintă un semn deja foarte alarmant cu privire la un simptom al unei
culturi care încă funcționează pe modul de supraviețuire, adică nu se bazează
pe bunăstare și compasiune respectiv grijă unii față de ceilalți. E clar că
resursele emoționale și relaționale ale copiilor, părinților și profesorilor
sunt foarte scăzute.

Felul în care, din păcate, este analizată sau înțeleasă o astfel de
situație vine dintr-o zonă de judecată și nu de compasiune. Din punctul meu de
vedere, e foarte important să înțelegem că pedepsirea unui om, fie că e
profesor sau copil, nu face decât să ne retraumatizeze pe noi ca și cultură.
Încercând să rezolvăm o problemă prin pedeapsă, cumva menținem acel ciclu al violenței,
când ar fi de foarte mare ajutor să devenim din ce în ce mai conștienți de
faptul că atât adulții, cât și copiii, când nu se simt în siguranță ei cu ei
funcționează prin aceste mecanisme de protecție care pot să însemne umilire,
agresivitate, blamarea celorlalți sau, dimpotrivă,  victimizare. Toate sunt semne ale
funcționării pe acest mod de supraviețuire.

Viitorii profesori trebuie să învețe psihologie

Adevărul: Ce pot face profesorii care au astfel de probleme la ore?

Profesorii trebuie să ceară sprijin. E o experiență foarte
dureroasă și reprimarea, minimalizarea ei nu ajută, pentru că în timp va
însemna un cost fizic și emoțional foarte mare.

Adevărul: Ce măsuri se pot lua la nivelul sistemului?

Primul pas ar fi ca profesorii în formare să aibă parte în
facultate de module de psihologie a copilului. Ei trebuie să înțeleagă cum
funcționează relațiile copil-profesor, ce 
înseamnă traumă, cum să gestioneze conversațiile dificile fără să le ia
personal. În momentul de față, nu există astfel de module de psihologie la
nivel de sistem educațional. Mediul educației este un mediu în care profesorii
sunt supuși la un stres constant și ei trebuie învățați să gestioneze aceste
situații. Ei trebuie să aibă acces la servicii de consiliere psihologică, pentru
că au  nevoie să fie bine cu ei înșiși,
pentru a putea fi disponibili emoțional la clasă, pentru că acolo copiii au
nevoie de ei. Dacă sunt reactivi, iau foarte personal ce se întâmplă sau sunt
detașați, nu va exista o relație eficientă de învățare. Învățarea nu înseamnă
doar transmiterea de informații, ci în primul rând înseamnă o relație, iar
pentru a avea o relație de încredere și siguranță, în primul rând tu trebuie să
te simți în siguranță, tu să ai resurse emoționale.

Adevărul: Ce ar trebui să înțeleagă părinții și profesorii din
România din aceste incidente?

Că nu vorbim despre o vină a unuia sau a altuia, ci despre o nevoie
de transformare emoțională a tuturor, în primul rând a adulților, profesori și
părinți, și e important să ne asumăm asta. Trebuie să ne asumăm că avem un
trecut în care am fost învățați să dăm vina unul pe celălalt, am fost învățați
să sancționăm și trebuie să ieșim din această paradigmă. Mai degrabă, ar trebui
fiecare să se gândească ce poate să facă el. E important să reclădim relația de
autoritate a profesorului respectiv a părintelui față de copii. Autoritate
înseamnă responsabilitate, grijă, protecție, îndrumare, influență, nu pedeapsă,
nu control, dar nici neglijare. Nu e o relație de prietenie.

Avem nevoie de mai multă empatie care vine ca urmare a acestor
conversații dificile. Trebuie ca la nivel de școli să se discute, elevii,
părinții, profesorii aceste chestiuni. Să nu mai evităm aceste conversații cu
conținut emoțional. Să nu zicem: „Nu e problema mea, s-a întâmplat în altă
școală”. Greșit, este și problema mea, chiar dacă s-a întâmplat la o școală de
la sute de kilometri distanță. Este foarte important să creăm un context în
care să se discute aceste probleme.