11.1 C
Londra
duminică, mai 19, 2024

De ce țările occidentale au renunțat la admiterea la liceu

Estonia, Letonia și Italia sunt
singurele țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(OCDE) unde elevii dau examene externe, de tipul Evaluării Naționale din
România, pentru a intra la liceu, arată un document în lucru al organizației. În aceste cazuri, există diferențe considerabile. Potrivit datelor din raport, în Italia, rata de trecere a evaluării este foarte mare. Specialiștii în educație susțin că un examen în plus nu face
decât să pună mai multă presiune pe elevi și nu
va duce la rezultate bune, ci, din contră, va adânci diferențele între școli.

Reclama Google

Doar trei țări europene au examene externe pentru admiterea la liceu / Foto: Arhivă

Cele mai multe țări care fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la care vrea și România să adere, preferă să lase elevii să se transfere din gimnaziu în liceu fără obstacole, adică fără vreun examen de admitere, arată o analiză a organizației.

Admiterea la liceu, cât mai accesibilă

Autoarele analizei OCDE arată că această
tranziție de la gimnaziu la liceu este „unul dintre evenimentele cele mai
stresante din viața unui adolescent, putând avea un efect negativ asupra stării
de bine și asupra performanței academice a acestuia”
, fapt pentru care sunt recomandate tranziții care să
pună cât mai puține bariere, dar care să asigure, în același timp, că elevii
sunt suficient de pregătiți academic pentru această trecere.

În aceste
condiții, raportul arată că există țări unde trecerea la liceu se face automat,
iar aici intră Australia, Islanda, Irlanda, Norvegia, Turcia și Regatul Unit.
De asemenea, în alte țări membre ale organizației (ex. Austria, Olanda,
Polonia, Franța, Finlanda, Ungaria), evaluarea la clasă sau la nivelul școlii
(note și medii școlare) la finalul gimnaziului certifică absolvirea și accesul
în învățământul secundar superior.

În Canada și Statele Unite nu există
nicio distincție formală pentru elevi, profesori sau școli în ceea ce privește
trecerea la învățământul liceal. În aceste țări, elevilor li se cere doar să
treacă ultima clasă din gimnaziu în același mod în care ar face-o pentru orice
altă clasă. În alte țări, cum ar fi Lituania, obținerea unor note de trecere la
evaluările la clasă pentru a ajunge la liceu este mai mult o formalitate și
pare să aibă un impact redus sau deloc asupra tranziției elevilor către liceu.

În ceea ce privește România,
deputații au propus ca liceele unde există concurență să nu mai organizeze o
admitere suplimentară față de examenele de Evaluare Națională — așa cum
prevedea proiectul până acum —, ci să anunțe la începutul anului organizarea
unor clase de excelență. Examenul de acces în aceste clase va avea subiecte
unice la nivel național, în funcție de profilul pentru care se organizează
clasa – științe, mate-info, limbi străine – și va fi anterior Evaluării
Naționale. Repartizarea va fi computerizată, pentru clasa de excelență urmând
să aplice doar elevii declarați admiși.

Expertul în Educație Ștefan Vlaston
spune că e important să definim exact ce înseamnă o clasă de excelență și că,
cel mai important e ca elevul să aibă o notă mare la această admitere. El crede
că majoritatea acestor clase se vor regăsi în orașele mari și subliniază că, în
mare parte, această măsură este asemănătoare cu cea „admiterii la liceu pe un
anumit număr de locuri”
, care, el crede că era cea mai bună soluție deoarece
„avea menirea să ajute elevul să ajungă acolo unde are talent și aptitudini”.

Andreea Enașcu, cercetătoare în educație oferă un exemplu de țară care a adoptat măsura claselor de excelență, aceasta fiind Turcia. „Până în 2018, țara avea un sistem competitiv de tranziție spre liceu printr-o serie de evaluări standardizate care puneau presiune pe elevi și care accentuau segregarea dintre școli. Prin crearea acestor clase de excelență, la care dau examen doar elevii interesați, țara a încercat să împartă și tinerii care vor să facă performanță, dar și pe cei care nu vor. Scopul tranziției către liceu nu e de a administra teste de selecție peste teste de selecție, ci trebuie să implementăm aceste examene atunci când este nevoie, iar Turcia a înțeles acest lucru”. Când vine vorba de România, aceasta nu știe cum va arăta situația, dar crede că nu toate liceele vor putea avea clase de excelență și că trebuie să existe niște criterii bine stabilite. În același timp, ea preciează că automat va exista o presiune, pentru că, dacă se dorește performanță este nevoie de un efort în plus și că în aceste clase trebuie să ajungă doar elevii care merită. „Pentru cei care aleg să dea examen va fi o miză mare, greu de gestionat pentru oricine”. 

Soluții

La rândul
ei, Andreea
Eșanu, cercetătoare în educație, a explicat că examenele externe nu sunt recomandate
pentru că fixează praguri înalte pentru accesul la învățământul liceal și
accentuează fenomene precum repetarea examenelor și inevitabil și abandonul
școlar. România s-ar putea inspira de la țări precum
Franța, Finlanda sau Marea Britanie care au eliminat testele standardizate care
nu sunt transparente și
ierarhizează și s-au îndreptat spre descentralizarea sistemului de învățământ.
„Aceste țări oferă posibilitatea unităților de învățământ să stabilească
criterii de selecție a elevilor în funcție și de așteptările pe care le au
aceștia”
, arată aceasta.

Ea a precizat că studiul OECD
prezintă variante pentru o selecție mai potrivită privind intrarea la liceu,
acestea fiind portofoliu educațional sau examen extern: „Portofoliu educațional înseamnă să
iei în calcul tot parcursul școlar al elevului, cu tot ce a făcut în anii de
gimnaziu (note, activități extracurriculare etc.). Apoi să descentralizezi
admiterea și să lași fiecare liceu să se uite pe portofolii și să decidă.
Cealaltă variantă, în care suspiciunile față de obiectivitatea, transparența,
obiectivitatea, onestitatea sistemului de educație trenează și par imposibil de
rezolvat este păstrarea examenului extern (ex. – Evaluare Națională la noi), cu
păstrarea unui procent din nota finală pentru acest portofoliu educațional și
repartizarea computerizată”. 
În plus, ea menționează că statisticile arată în jur de 40% dintre tinerii care fac tranziția către liceu sunt orientați către profilele educaționale slabe, precum tehnologic, iar un astfel de portofoliu ar putea ajuta acești elevi. „Pentru a fi o admitere echitabilă și să nu mai existe segregare, este nevoie de un model de admitere mai flexibil, care să nu mai pună accent pe trierea elevilor. Portofoliul educațional este o soluție, deoarece ține cont de rezultatele educaționale ale elevului, de interesele lui și de domeniile de care este interesat. Plus că, flexibilitatea pe care o oferă acesta permite apropierea mai naturală între ceea ce ce oferă o instituție de învățământ și ceea ce dorește un tânăr de la educația lui”.

Andreea Eșanu a mai precizat că în
România se observă că decalajul real între școli este foarte mare, deoarece
sunt foarte puține școli bune și foarte multe slabe, astfel că, evident, lupta
pentru a ocupa un loc bun este acerbă. „Repartizarea computerizată nu
mulțumește pentru că, evident, are doza ei de aleatoriu. De aici, soluția
examenului de admitere. Reglezi o competiție acerbă printr-o selecție acerbă.
Ceea ce este, într-un anumit sens, logic”
, spune ea referitor la propunerea, de a da admitere pentru 50% din locurile de la liceele unde există
concurență.

Scopul sistemului ar trebui să fie
acela ca decalajul dintre școli (sau licee) să scadă într-atât de mult, încât
să nu ai nevoie de o selecție acerbă pentru a-ți asigura un loc bun, arată
experta. „Sistemele
performante internaționale care au eliminat această presiune de a mai da un
examen pentru a se face selecția au reușit să aducă cam toate școlile/liceele
la niveluri foarte apropiate de performanță și calitate”
, conchide
aceasta.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare