13.1 C
Londra
marți, mai 21, 2024

Johannes van Heerden de la Dinamo se angajează la Jandarmerie

Johannes van Heerden (35 de ani), unul dintre jucătorii de top ai echipei de rugby Dinamo București dar și al echipei naționale a României, a obținut de doi ani cetățenia română și se simte foarte mândru.

Născut și crescut în Africa de Sud, Johhanes consideră România nu ca a doua țară ci ca prima lui țară.

El a sosit în România în România în 2012, dar a devenit eligibil trei ani mai târziu pentru prima reprezentativă conform criteriilor World Rugby.

Un rugbyst sud-african de la Dinamo se angajează la Jandarmerie! „Ar fi o onoare pentru mine să îmbrac haina Ministerului de Interne” | EXCLUSIV

Acum evoluează pentru Dinamo, dar este convocat constant și în echipa „stejarilor” conduși de Andy Robinson.

„Sigur că sunt născut în Africa de Sud dar pentru mine România înseamnă totul. Este țara pe care o iubesc cel mai mult. Mulțumesc oamenilor de aici pentru tot ceea ce au făcut și fac pentru mine. Sper să fiu și eu la înălțime față de ei”, a spus Johannes pentru Prosport.

Dar implicarea lui Johannes van Heerden în viața de zi cu zi din România nu se oprește doar la rugby.

„Am discutat cu cei de la Dinamo pentru angajarea mea, fie în poliție, fie în Jandarmerie. Ar fi o onoare pentru mine să îmbrac haina Ministerului de Interne”, a mai spus Van Heerden.

Amenințat de două ori cu arma la el acasă!

Sigutanța vieții de zi cu zi în Africa de Sud reprezintă de mulți ani un teren mlăștinos. În orice moment te poți trezi pe stradă că ești atacat, fiind amenințat cu arma. Lui Johhanes i s-a întâmplat de două ori acest lucru.

„Aveam 16 ani când am fost amenințat cu arma pentru prima dată. Pur și simplu un tip a venit la mine și mi-a pus arma la tâmplă. I-am dat toți banii pe care-i aveam în buzunar.

S-a întâmplat și a doua oară. În Africa de Sud viața e foarte periculoasă. Am avut un prieten care a fost împușcat mortal în casa lui”, a adăugat el.

Vrea să deschidă o școală de rugby pentru copiii din Romănia

După ce-și va închria activitatea de sportiv de performanță Johannes van Heerden intenționează să-și deschidă o școală de rugby. „Vreau să le predau copiilor nu doar rugby ci și limba engleză. Va fi o școală altfel”, a mai spus jucătorul lui Dinamo.

„Am jucat timp de cinci ani la cel mai înalt nivel în Africa de Sud, în Currie Cup, apoi am vrut să schimb ceva, am vrut să văd cum e în Europa. Am dat un filmuleţ cu cele mai bune faze unui agent și prima ofertă a venit de la echipa Rodez din Franța, apoi din România.

Francezii mi-au spus că au prea mulți străini în echipă și nu mă pot lua.

Așa că am venit la Baia Mare. A fost o ofertă financiară bună, a fost ok că am putut să vin aici și cu soția, am fost mulțumiți“, și-a amintit Johannes van Heerden pentru Prosport, care a evoluat 50 de meciuri la Pumas și 32 de partide la Griffons. Johannes van Heerden a debutat în echipa Stejarilor în 2015.

Este un exemplu pentru toți românii

Ștefan Demci, managerul secției de rugby a clubului Dinamo, a confirmat pentru Prosport posibila angajare a lui Van Heerden în Jandarmerie.

„Are doi ani de când a devenit cetățean român. Este un exemplu pentru toți cei care-l cunosc. Un băiat liniștit, serios, care s-a integrat perfect în România. Poate fi angajat în Jandarmerie, de ce nu?”, a precizat Ștefan Demci.

Aproape 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului.

Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult

Reclama Google



Sursa – ProSport

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare