9.9 C
Londra
vineri, aprilie 26, 2024

OMC prevede că ritmul de expansiune al  comerţului global se va înjumătăţi

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) prognozează o încetinire a creşterii comerţului mondial în 2022 de la 4,7% aşteptat anterior la 2,4-3%. Acest lucru se precizează în raportul secretariatului OMC publicat luni la Geneva.

Reclama Google

„Această criză poate duce la o reducere a ratelor de creştere a PIB-ului global cu 0,7 – 1,3 puncte procentuale, iar creşterea se va situa astfel între 3,1% şi 3,7%”, a spus secretariatul OMC. „Potrivit acestei simulări, ritmul de creştere a comerţului global din acest an ar putea fi redus la aproape jumătate: de la 4,7%, despre care se discuta în prognozele din octombrie anul trecut, la 2,4 – 3%”, au precizat experţii.

Potrivit acestora, reducerea comerţului şi a producţiei este probabil resimţită de populaţia din întreaga lume din cauza „preţurilor mai mari la alimente şi energie, precum şi din cauza scăderii disponibilităţii mărfurilor exportate de Rusia şi Ucraina”. În acelaşi timp, statele cu venituri mici pe cap de locuitor sunt expuse unui „risc mare”, deoarece cheltuiesc o parte mai mare din venit pe alimente comparativ cu ţările bogate. „Acest lucru poate avea un impact asupra stabilităţii politice”, au avertizat experţii.

Ei au amintit că Rusia şi Ucraina sunt furnizori majori de „produse esenţiale”, în special alimente şi energie. „Europa, care este principala destinaţie pentru exporturile ruseşti şi ucrainene, este probabil să suporte greul consecinţelor economice”, a menţionat secretariatul. În acelaşi timp, autorii raportului numesc şi Africa şi Orientul Mijlociu „regiuni vulnerabile”, deoarece importă din Rusia şi Ucraina mai mult de jumătate din cerealele de care au nevoie.

OMC a avertizat asupra unui „risc pe termen lung” din cauza evenimentelor din Ucraina: o posibilă „dezintegrare a economiei globale în blocuri separate”. „Sancţiunile economice pot duce la faptul că economiile mari se vor îndrepta către o „disociere” unele de altele, pe baza calculelor geopolitice pentru a obţine o mai mare autosuficienţă în producţie şi comerţ”, spun experţii. În opinia lor, chiar dacă nu există noi „blocuri oficiale” în lume, „jucătorii privaţi” pot încerca să „minimizeze riscurile prin reorientarea lanţurilor de aprovizionare”.

Secretariatul OMC a subliniat că, în situaţia actuală, „un sistem comercial multilateral bazat pe cooperare” este de mare importanţă.

Autorii raportului susţin „menţinerea pieţelor deschise”, astfel încât toate ţările să poată profita de „oportunităţile economice”.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare