Protest fără precedent împotriva unui fenomen grav. Război hărțuirii sexuale în universități

Peste 180 de organizații ale societății civile din România și Europa solicită universităţilor din România asumarea unor măsuri de prevenire şi combatere a hărţuirii sexuale în mediul universitar, fiind cel mai mare protest în acest sens din țară. Cristina Praz, membră a Centrului FILIA subliniază că această petiție, semnată și de mai multe asociații studențești, atrage atenția că problema hărțuirii sexuale din universități este una ascunsă, pentru că studentelor le este frică să reclame abuzurile.

Organizațiile atrag atenția că hărțuirea sexuală în universități nu este un fenomen nou, ci persistă de ani de zile, chiar dacă numărul plângerilor este mic.  O cercetare a Centrului FILIA arată
că jumătate dintre studentele chestionate susțin că există hărțuire sexuală în
universități. „Un motiv al subraportării cazurilor este lipsa unor proceduri la
nivelul universităților. Un număr mic de sesizări nu înseamnă lipsa
fenomenului, ci mai degrabă este un semnal de alarmă privind gradul de
conștientizare și o posibilă ineficiențã a mecanismelor de prevenție și
combatere existente”, au explicat reprezentanții Centrului FILIA, care atrag
atenția că trebuie luate urgent măsuri.

Cristina Praz, membră a Centrului FILIA, a declarat pentru
„Adevărul” că foarte puține
universități fac ceva la nivel sistemic, „exemplele fiind mai mult excepții,
astfel că ghidul a fost conceput din cauza asta, pentru că am văzut că încă
există lipsuri și nu există măsuri transparente și reale. Acest lucru
demonstrează că problema nu este tratată serios, ci din contră, rămâne pe plan
secund”. Aceasta a dat exemple și de două universități care lucrează la
modificarea codurilor de etică, respectiv Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca
și UNATC din București.

Joc de putere

Cristina Praz spune că atunci când
vorbim de hărțuire sexuală în universități este vorba, categoric, de un joc de
putere. „Între un profesor și un student există o mare diferență de
putere. Profii abuzatori sunt de cele mai multe ori cei cu vechime, influenți,
care au relații, astfel că fetele nu sunt crezute sau li se spune să nu facă
reclamație pentru a nu păta reputația cadrului didactic, astfel ei sunt scuzați,
iar responsabilitatea se ia după acuzator și se pune pe umerii victimei”, arată
aceasta.

Activista a dat exemplu recentul caz de la Facultatea de Jurnalism din București,
unde mai mulți studenți au reclamat un comportament abuziv al profesorului
Marian Petcu: „Au fost foarte multe reacții publice, dar nu au existat
măsuri, astfel că lipsa reacției adecvate a Universității București arată că
descurajează studenții să mai sesizeze abuzuri”.

Bogdan Morar, psiholog, confirmă vorbele activistei și spune că, bărbații sunt de cele mai multe ori agresorii, iar acest lucru are legătură cu modul în care e organizată societatea noastră — bărbați se află mai des în poziții de conducere. „Atunci când ne aflăm în poziții de putere suntem mai predispuși să abuzăm de cei pe care îi percepem drept submisivi sau vulnerabili. Cu alte cuvinte, puterea corupe”, precizează specialistul. 

Aceasta
subliniază
că a observat că studentelor le este tot mai frică să vorbească public despre
abuzuri, chiar și cu activistele. „Am pus la story o întrebare legată de
hărțuirea sexuală în universități și am primit doar câteva răspunsuri. Dacă
studentele știu din cazurile din trecut că universitatea nu a reacționat cu
sancțiuni în fața unor sesizări de hărțuire, curajul și încrederea lor vor
scădea considerabil și atunci, cel mai probabil, nu vor mai face demersuri în
acest sens. Și, bineînțeles, o altă cauză este modul în care societatea
răspunde în general în fața unor astfel de cazuri, și anume fenomenul de
blamare a victimelor. Când replici de genul „de ce spui abia acum”, „dar poate a făcut ceva” sunt mereu prezente, o
victimă va alege să se ascundă și să îndure singură”, explică
aceasta.

Și psihologul
Mihai Copăceanu susține același lucru: „Victimele sunt neîncrezătoare în soluționarea
favorabilă. Și aici avem altă explicație și anume descurajarea continuă
datorată unor practici vechi și repetate când, dacă nu a fost ceva grav sau
dacă nu ai suficiente probe, nu se întâmplă nimic și, în doilea rând, vorbim de
o anume toleranță și de o pasivitate față de astfel de agresiuni”.

Activista a menționat și că a fost elaborat și un ghid privind prevenirea şi combaterea discriminării de gen şi hărţuirii sexuale în universitate, pe baza căruia instituţiile de învăţământ superior îşi pot îmbunătăţi procedurile interne prevăzute de Codul de Etică. Documentul include modelele de bune practici din marile centre universitare internaţionale, precum şi paşi pentru combaterea, sesizarea şi sancţionarea cazurilor de discriminare de gen şi/sau hărţuire sexuală (definiţii şi forme, procesul de sesizare, sancţiuni adaptate în funcţie de gravitatea faptei, măsuri de prevenţie şi cadrul legislativ).

Ghidul poate fi găsit AICI.