19.1 C
Londra
vineri, mai 17, 2024

Gabriela Firea: Începem distribuirea voucherelor în Programul pentru creşterea natalităţii / Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea

Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că instituţia începe marţi distribuirea voucherelor în Programul pentru creşterea natalităţii, la primele zece doamne care au aplicat pentru aceste tichete, ea afirmând că au deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea.

Reclama Google


”Începem distribuirea voucherelor în Programul pentru creşterea natalităţii. Primele zece doamne care s-au înscris în program vor primi mâine tichetele pentru tratamentul prescris de medicul specialist. Sute de tichete vor fi transmise în perioada următoare. Ne dorim şi acţionăm energic pentru ca tratamentul să fie un succes şi să se nască mii de copii în urma acestui sprijin”, spune ministrul. 

 

Gabriela Firea arată că a avut, luni, o şedinţă de lucru cu echipa Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pentru a discuta stadiul programului.

”Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea. Comisia de validare a analizat deja peste 600 de dosare şi dintre acestea au fost declarate eligibile 350 de dosare. Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poştă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanţii să semneze contractul cu ministerul”, a mai spus Firea. 

 

Ministrul Familiei menţionează că sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului şi Egalităţii de Şanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din reţeaua farmaciilor partenere, şi un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes. 

 

”Primim în continuare dosare şi avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanţia colegilor din coaliţia de guvernare şi de la Ministerul de Finanţe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie”, mai spune Gabriela Firea. 

Sursa – News.ro

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare